Spectatori la circ: Cum ne transformă criza politică în cinici de profesie

România este, de două luni, un stat în regim de avarie. Guvernele pică la vot în Parlament, se fac și se desfac alianțe de conjunctură peste noapte, iar la conducerea țării vedem mutări de șah constituțional care îi lasă mască chiar și pe cei mai atenți analiști. Președintele actual nu mai este cel pe care majoritatea l-a ștampilat inițial pe buletinul de vot, ci rezultatul unor succesiuni juridice și jocuri de culise.

PSIHOLOGIERELATIONSHIPS

Diana Encea

6/23/20262 min read

România este, de două luni, un stat în regim de avarie. Guvernele pică la vot în Parlament, se fac și se desfac alianțe de conjunctură peste noapte, iar la conducerea țării vedem mutări care îi lasă mască chiar și pe cei mai atenți analiști. Președintele actual nu mai este cel pe care majoritatea l-a ștampilat inițial pe buletinul de vot, ci rezultatul unor succesiuni juridice și jocuri de culise.

Între timp, noi privim ecranul televizorului sau feed-ul de Facebook ca pe o arenă de circ. Ne uităm la trădători care își negociază prețul la lumina zilei, abia așteptând să fie premiați cu ministere sau funcții pentru că au schimbat tabăra în momentul oportun.

Dar marea problemă nu este doar că spectacolul e grotesc. Marea problemă este că noi am devenit simpli spectatori.

Rețeta perfectă pentru cinism național

Când absurdul politic devine rutina zilnică, societatea dezvoltă un mecanism de supraviețuire periculos: cinismul detașat. Ne uităm la circ, ridicăm din umeri, punem un emoticon cu „Râd cu lacrimi” și trecem mai departe.

Acest circ prelungit produce niște efecte devastatoare asupra psihicului nostru colectiv:

Normalizarea trădării (Imoralitatea devine „băiețeală deșteaptă”) Atunci când vezi că cei care își încalcă promisiunile nu doar că nu pățesc nimic, dar primesc și funcții, creierul nostru începe să proceseze trădarea nu ca pe un defect moral, ci ca pe o „strategie politică de succes”. Pericolul este că exportăm această mentalitate și în viața de zi cu zi: la muncă, în afaceri, în relații.
Sindromul „Oricum nu contează” De ce să mai votezi? De ce să mai protestezi? Când jocul politic pare complet deconectat de votul tău inițial, apare paralizia. Sentimentul că ești doar un figurant într-o piesă scrisă dinainte de alții ucide orice formă de spirit civic.
Refugiul în mișto Românul face haz de necaz, știm asta. Sarcasmul a devenit sport național. Dar când transformăm totul în glumă, reducem presiunea de pe umerii politicienilor. Ei își văd de negocieri, noi ne vedem de meme-uri. Circul continuă pentru că publicul doar aplaudă (sau huiduie) de pe margine, în loc să ceară oprirea spectacolului.

Prețul pe care oamenii inteligenți îl plătesc pentru refuzul de a se implica în politică este acela de a fi conduși de oameni mai proști decât ei.

Cum ieșim din lojă?

Să fii spectator este confortabil. Nu ai nicio responsabilitate, doar dreptul de a critica biletul prost plătit. Dar țara asta nu este o arenă privată; este casa noastră, iar degradarea ei ne costă la propriu: fonduri europene pierdute, inflație, legi blocate și un sentiment permanent de nesiguranță.

A refuza cinismul înseamnă a refuza să fii un spectator pasiv. Înseamnă să nu mai privim trădarea ca pe o „șmecherie”, ci ca pe o linie roșie. Dacă nu începem să taxăm moral și civic aceste jocuri, circul nu se va opri niciodată — pur și simplu pentru că actorii din arenă adoră lumina reflectoarelor, indiferent cât de penibilă e piesa.

Tu cum vezi ultimele două luni de blocaj politic? Te mai revoltă ce se întâmplă sau ai trecut deja în modul spectator cu popcorn?

Cabinet

str. Măgheranului, nr. 7, Sibiu

Contact

contact@dianaencea.ro
+40724417136

Psiholog Clinician & Psihoterapeut în formare

Diana Encea

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii

ANPC/SOL